Autor: Simona Berbec

Laura Buruiană s-a afirmat ca artist de talie internaţională la vârsta de 23 de ani, când a câştigat concursul „Young Concert Artists” de la New York, SUA. Un an mai târziu, cu ocazia unui concert în metropola americană, New York Times scria despre Laura că este „veritabilă virtuoză, ale cărei sunete izvorâte din instrumentul său sunt pline de culori, de dramă”. In prezent Laura Buruiană colaborează în diverse proiecte muzicale cu intrerpreţi români şi străini, iar pe 9 decembrie va concerta ca solistă împreună cu Orchestra Naţională Radio la sala Mihail Jora unde va interpreta concertul pentru violoncel de Eduard Elgar.
Cât de dificil este pentru un tânăr muzician român să se remarce pe scene internaţionale? Cum a evoluat acest proces pentru tine?
Recunoaşterea internaţională şi realizarea unei cariere internaţionale reprezintă un drum anevoios care cere enorm de multe sacrificii şi foarte multă muncă. Talentul este foarte important, însă munca şi apoi şansa joacă în aceeaşi măsură un rol esenţial în a reuşi într-o carieră internaţională. Pentru mine acest drum a fost greu, mai ales că în familia mea nimeni nu este muzician, aşadar muzica chiar a fost o pasiune, pe care am îmbraţişat-o destul de târziu însă – am început studiul violoncelului abia la vârsta de 10 ani.
Am avut însă alături de mine familia, în special pe mama şi pe bunicii mei care au crezut în mine şi m-au susţinut în toţi aceşti ani.
Recunoaşterea internaţională a venit odată cu câştigarea concursului „Young Concert Artists” de la New York în 2003 când au început să mi „se deschidă porţile” către scene importante.
Este greu să ajungi în vârf, dar şi mai greu este să te menţii, aşa se spune şi sunt total de acord cu această sintagmă deoarece în momentul în care ştacheta este foarte sus, trebuie să munceşti la fel de mult, dacă nu chiar şi mai mult, ca să rămâi pe culmi.
Ceea ce cred ca este poate cel mai important de ştiut pentru un tânăr care vrea să se afirme este că şansele nu vin de la sine. Trebuie căutate, trebuie avută ambiţia de a merge până la capăt, de a şti şi de a avea curajul să rişti. Bineînţeles că reuşite nu este sigură, dar trebuie încercat, trebuie riscat în momentul în care credem în propriile forţe şi ne-am pregătit destul de bine pentru a putea fi la „înălţimea aşteptărilor”.













